◾𝐖𝐚𝐫𝐩 𝐑𝐞𝐧𝐝𝐞𝐫𝐢𝐧𝐠𝐬 este cel mai nou solo semnat de coregraful și performerul 𝐒𝐞𝐫𝐠𝐢𝐮 𝐌𝐚𝐭𝐢𝐬, unul dintre cei mai apreciați artiști români ai dansului contemporan, stabilit la Berlin.
◾Spectacolul explorează modul în care imaginile naturii – de la pictura de peisaj la fotografia satelitară sau realitate virtuală – au transformat felul în care privim și înțelegem mediul înconjurător.
𝐖𝐚𝐫𝐩 𝐑𝐞𝐧𝐝𝐞𝐫𝐢𝐧𝐠𝐬 distorsionează aceste reprezentări uneori artificiale și le „fisurează”, pentru a readuce corpul și privirea noastră mai aproape de realitatea fragilă și complexă a naturii.
Pe scenă, Sergiu Matis îmbină dansul cu proiecții video, sunet, text și o scenografie creată din materiale reciclate, transformând spectacolul într-o experiență vizuală și senzorială puternică, cu un mesaj ecologic și politic profund.
◾Performance-ul va avea loc la 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐆𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐒𝐭𝐚𝐭 din Timișoara, 𝐥𝐮𝐧𝐢, 𝟐𝟎 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, cu participare gratuiă (înscriere în prealabil aici:
https://forms.gle/FVJh2aZErkrqTUAeA).
Este parte din programul „Cadre și Forme în dansul contemporan”, dezvoltat de asociațiile Noi Re-Creăm și Unfold Motion, finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara.